Astăzi la Grădiniţa cu program prelungit nr. 9 ,, Ştefan Cel Mare şi Sfânt,, Dorohoi s-a desfăşurat concursul ,,Micii Pompieri,, - etapa pe unitate, unde au participat copii din cele 3 grupe pregătitoare.
Concursul are un caracter educativ si tehnico- aplicativ, dezvoltă capacităţi de înţelegere şi de apreciere de către copii a pericolelor generate de incendii pentru viaţă şi mediul înconjurător, formează şi dezvoltă la copii unele trăsături moral-volitive, cum sunt: iniţiativa, spiritul de observaţie, curajul, hotărârea, perseverenţa, corectitudinea şi disciplina.
Componenţa juriului:
-preşedintele juriului - Prof. Anişoara Doiniţa Dupu, directorul grădiniţei;
-membrii juriului: - Lt. colonel Radu Ţipişcă, ISUJ Botoşani;
- Instit. Viorica Neaună, cadru didactic;
- Elena Agavriloaie, reprezentant al Asociaţiei ,,Parentis,,
Probele concursului au fost:
Proba teoretică - rezolvarea unui chestionar ce cuprinde 10 întrebări;
Proba practică – redarea prin desen/pictură (acuarelă) a unei situaţii în legătură cu tema concursului (prevenirea incendiilor) şi susţinerea lucrărilor realizate.
…. ,, Avem o speranţă pentru viitor… prin desenele realizate şi prin modul de prezentare a lucrărilor, copii sunt din ce în ce mai aproape de noi, pompierii profesionişti. Prin parteneriatul încheiat între cele două instituţii judeţene se urmăreşte asimilarea cunoştinţelor privind principalele reguli de prevenire şi stingere a incendiilor în grădiniţă şi la domiciliu, efectele incendiilor asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi bunurilor materiale, sursele de aprindere şi modul de comportare în caz de incendiu” Lt. colonel Radu Ţipişcă, din Inspecţia de prevenire a ISUJ Botoşani. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro